Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Discuție publică la Biblioteca Națională privind drepturile copilului

În contextul Zilei Internaționale a Copiilor străzii, marcată anual la 21 martie, Centrul de Informare ONU din cadrul Bibliotecii Naționale, în parteneriat cu UNICEF Moldova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, IGP, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, organizează discuția publică „Copiii străzii - fenomen sensibil al societăţii”.

"Evenimentul are ca scop creșterea nivelului de conștientizare a tinerilor și copiilor cu privire la drepturile copiilor, în special celor străzii, și familiarizarea cu programele și campaniile de sprijin. Se va discuta despre cauzele și condițiile comportamentului deviant, prevenirea abuzului și strategiile de integrare socială. Expoziția tematică în cadrul evenimentului va expune publicul la înțelegerea complexității problemei copiilor străzii."

@Guguta.com

Scopul evenimentului este de a ridica gradul de conștientizare a copiilor și a tinerilor cu privire la drepturile copiilor, sensibilizarea și familiarizarea acestora despre programele, proiectele, campaniile de sprijin cu privire la respectarea drepturilor copiilor şi, mai ales, ale copiilor străzii, transmite Știri.md. În cadrul discuției vor fi abordate mai multe aspecte, precum: fenomenul plecării voluntare a copiilor din familie, date statistice privind cauzele şi condițiile alegerii unui asemenea  comportament deviant, identificarea copiilor în situație de stradă, instrumentele de prevenire a abuzului și exploatării sexuale în rândul adolescenților, strategiile pentru integrarea socială a copiilor si tinerilor străzii. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi expusă expoziția tematică „Fenomenul ,,Copiii străzii” - responsabilitate socială”, având scopul de a informa, sensibiliza şi familiariza publicul larg cu publicaţiile din colecțiile BNRM cu privire la prevenirea, profilaxia și combaterea acestui fenomen al societății. Expoziţia cuprinde 98 de publicaţii sistematizate în două compartimente: Strategii şi politici privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, ce reflectă culegeri şi acte normative privind Dreptul familiei şi copilului, convenţii şi rapoarte privind respectarea drepturilor copiilor; Sindrom de desocializare - pericol îngrozitor pentru copii, ce ne ajută să înţelegem totalitatea şi mecanismele psihologice, prin care copilul se deturnează pe sine atât de realitate, cât şi de la nevoile de bază, căutând să obțină reducerea parțială a stării de rău pe care o trăiește, identificarea riscurilor producerii fenomenului „copiii străzii”, evidențierea nevoilor și problemelor cu care se confruntă copiii străzii. Acțiunea vine în sprijinul Agendei 2030 de promovare și susținere a celor 17 ODD-uri, care prevăd eradicarea sărăciei și foametei, stabilesc un spectru larg de obiective economice, sociale într-o abordare integrată, bazată pe respectarea drepturilor omului. În fiecare an, pe 21 martie, în toată lumea se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Această zi a fost stabilită în 1998, prin rezoluţia Forumului Internaţional „Prietenii copiilor străzii”, desfăşurat la Varşovia. Instituirea unei astfel de zile a apărut ca un demers necesar pentru a readuce, an de an, în conştiinţa comunităţii internaţionale, responsabilitatea fiecărei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi de a respecta şi promova drepturile fundamentale ale copiilor. Evenimentul se va desfășura joi, 21 martie 2024, ora 12:00, Centrul de informare ONU.

Share: