Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Guvernatorul Băncii Centrale a Turciei a demisionat din funcţie

Guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Hafize Gaye Erkan şi-a anunţat vineri seară demisia surprinzătoare din funcţie, citând nevoia de a-şi proteja familia pe fondul atacurilor asupra reputaţiei sale, fiind înlocuită rapid de un viceguvernator care este aşteptat să continua politica monetară restrictivă demarată de Erkan.

"Hafize Gaye Erkan, prima femeie guvernator al Băncii Centrale a Turciei, a demisionat după o scurtă dar semnificativă perioadă de schimbări radicale în politica economică a Turciei. Aceasta a inclus o majorare semnificativă a ratei dobânzii pentru a combate inflația. În ciuda rezultatelor pozitive, Erkan s-a confruntat cu criticări și acuzații grave, care la rândul lor au condus la demisia sa."

@Guguta.com

Numită în funcţie în urmă cu doar opt luni, Hafize Gaye Erkan este prima femeie care a ocupat postul de guvernator al Băncii Centrale a Turciei. După două decenii în care a trăit în SUA şi a ocupat posturi de conducere la mai multe bănci importante, precum Goldman Sachs, Erkan a demarat o schimbare radicală de direcţie la Banca Turciei, după mai mulţi ani de dobânzi reduse care au alimentat inflaţia şi i-au alungat pe investitorii străini. Începând din luna iunie a anului trecut, când Erkan a preluat postul de guvernator, şi până în prezent Banca Turciei a majorat dobânda de bază de la 8,5%, până la 45%. La finalul şedinţei de politică monetară de săptămâna trecută, Erkan declara că programul său economic începe să dea roade citând creşterea rezervelor valutare şi încetinirea inflaţiei ca dovezi de succes.

„În pofida tuturor acestor evoluţii pozitive, cunoscute publicului, o campanie de atacare a reputaţiei a fost organizată recent împotriva mea”, a scris Hafize Gaye Erkan pe platforma de social media X. „Pentru a-mi proteja familia şi copilul, de a fi afectat de acest atac, am cerut preşedintelui să mă elibereze din funcţie”, a mai scris Erkan.

Luna trecută în presa din Turcia a izbucnit un scandal pe fondul acuzaţiilor că tatăl lui Erkan este implicat în deciziile luate la Banca Centrală a Turciei chiar dacă nu are o poziţie oficială în cadrul băncii. Cotidianul de opoziţie Sozcu a publicat un articol despre o angajată a Băncii Centrale care susţine că a fost concediată în mod ilegal din funcţie de către tatăl lui Hafize Gaye Erkan, acuzaţii dezminţite de Erkan.

Însă potrivit observatorilor, Erkan l-a nemulţumit în special pe preşedintelui Tayyip Erdogan după ce în luna decembrie a declarat că din cauza exploziei preţurilor pe piaţa imobiliară a fost nevoită să se mute înapoi cu părinţii. „De ce este Istanbulul mai scump decât Manhattan-ul?”, s-a întrebat Hafize Gaye Erkan într-un interviu publicat în cotidianul Hürriyet.

La doar două ore de la demisia surprinzătoare a lui Hafize Gaye Erkan, în Monitorul Oficial a fost publicată o decizie a preşedintelui Tayyip Erdogan prin care l-a numit pe viceguvernatorul Fatih Karahan în postul de guvernator al Băncii Turciei, ceea ce semnalează o continuare a tranziţiei spre politicile economice ortodoxe pe care Erkan le-a introdus.

Noul guvernator este absolvent al Universităţii Bogazici din Istanbul şi anterior a lucrat ca economist la biroul din New York al Rezervei Federale americane precum şi la Amazon.com. De asemenea, Fatih Karahan a predat la Universitatea Columbia şi New York University şi în 2012 şi-a luat doctoratul în economie la Universitatea din Pennsylvania.