Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Partidul ARN va participa la alegerile europarlamentarele din iunie 2024

Partidul Alianța Renaștere Națională (ARN) își anunță participarea la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Formațiunea îndeamnă cetățenii români din Republica Moldova să o susțină, pentru a fi vocea lor în Parlamentul European.

"Alianța Renaștere Națională, condusă de Petre Costea, își anunță candidatura la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Partidul, cu orientare tradițională conservatoare și creștin democrată, își consolidează prezența în Republica Moldova, promovând interesele românilor de pe ambele părți ale Prutului."

@Guguta.com

În cadrul unei conferințe de presă, președintele partidului Petre Costea a menționat că Alianța va candida la alegerile europarlamentare din iunie 2024 printr-o alianță electorală din care fac parte opt sau nouă partide care au decis să-și strângă rândurile și să se alăture pentru a promova interesele românilor de pe ambele părți ale Prutului la nivel de UE și la nivel de Parlament European.

De asemenea, acesta a adăugat că Alianța Renaștere Națională este un partid care funcționează în conformitate cu legile României. În Republica Moldova se află într-un turneu de informare a publicului despre partid și care este platforma sa.

Partidul Alianța Renaștere Națională a fost format în octombrie anul 2020. Este un partid cu orientare ideologică conservatoare, creștin democrată, iar ideologia sa este una tradițională.

„Suntem un partid politic pro-valori, care promovăm în spațiul public și prin lobby-ul pe care îl facem la nivel de România și la nivel european, drepturile fundamentale ale omului. De asemenea, promovăm dreptul la viață al copiilor nenăscuți, promovăm familia tradițională, naturală, căsătoria naturală, formată dintr-un bărbat și o femeie, familia nucleară, formată din părinți și copii lor biologici, de asemenea promovăm libertatea religioasă, suveranitatea națională, demnitatea umană, din momentul concepției până la moarte naturală și alte subiecte similare care ne sunt dragi nouă, românilor de pe ambele părți ale Prutului, cum sunt drepturile parentale și libertățile fundamentale, libertatea cuvântului și așa mai departe”, a adăugat Petre Costea.

Totodată, Petre Costea spune că 2024 va fi un an foarte important din punct de vedere economic și politic, unul de resetare pentru următoarele două-trei cicluri de alegeri. De aceea, partidul a și decis să candideze la alegerile europarlamentare. Alegerile care au loc în România sau la nivel european vor afecta, fie în mod direct, fie în mod indirect, ceea ce se întâmplă în Republica Moldova.

Octavian Alexandrescu, președintele Biroului executiv al filialei ARN Prahova, a chemat oamenii alături de ARN pentru a ajunge în Parlamentul European.

„În Parlamentul European, în Parlamentul României, în comunități, în localitățile dumneavoastră să fiți alături de noi. vă invităm și noi vom lupta pentru ceea ce credem și vom lupta pentru dumneavoastră pentru o viață din ce în ce mai bună pentru români”, a adăugat Octavian Alexandrescu.

Share: