Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Partidul Nostru, despre votul prin corespondență: Vom ieși la proteste

Membrii Partidului Nostru au venit cu o reacție după ce Maia Sandu a declarat că Parlamentul ar putea adopta în curând votul prin corespondență înaintea prezidențialelor și referendumului.

"Partidul Nostru se ridică împotriva inițiativei de a limita votul prin corespondență doar la o parte a diasporei, considerând această acțiune drept o încălcare a principiilor constituționale și o tentativă de fraudare a alegerilor prezidențiale."

@Guguta.com

La fel ca și alte partide din opoziție, Partidul Nostru și-a manifestat dezacordul cu această inițiativă, transmite Știri.md. „Este de neconceput și inacceptabil să vedem cum unii indivizi din conducerea țării încearcă să discrimineze  cetățenii în dreptul lor fundamental la vot, prin oferirea posibilității de vot prin corespondență doar unei părți din diaspora noastră, excluzând astfel ceilalți concetățeni din acest drept democratic. Declarația publică a Președintelui cu privire la modificarea Codului Electoral pentru a oferi posibilitatea votului prin corespondență doar concetățenilor aflați „în câteva țări” este o încălcare flagrantă a principiilor constituționale și legale ale statului nostru. Articolul 38 din Constituție consfințește dreptul de vot și dreptul de a fi ales pentru toți cetățenii, fără discriminare, iar articolul 7 din Codul Electoral interzice presiunile și influențele asupra voinței alegătorilor. Facem un apel către toate organizațiile de drept, ambasadele acreditate în Republica Moldova și instituțiile internaționale să acționeze prompt și ferm pentru a respinge aceste manevre și pentru a asigura integritatea procesului electoral. Partidul Nostru își asumă responsabilitatea de a utiliza toate mijloacele și instrumentele legale disponibile, inclusiv prin organizarea de proteste pașnice, pentru a contracara abuzurile autorităților. Atât PAS, cât și cei din Parlament și Președintele țării vor trebui să dea socoteală în fața cetățenilor noștri pentru acțiunile lor nedemocratice și pentru divizarea comunității noastre din diasporă. Cu siguranță, vor suporta consecințele rușinoase ale tentativelor lor de fraudare a alegerilor prezidențiale”, se arată în reacția Partidului Nostru. Știri.md amintește că, în cadrul unei emisiuni televizate, Maia Sandu a declarat că organizarea referendumului într-o zi cu alegerile prezidențiale are ca scop ca să participe la el cât mai mulți cetățeni, inclusiv din diasporă, iar Parlamentul ar putea adopta în curând votul prin corespondență.

Share: