Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Recean, în discuții cu agricultorii din Căușeni: Vom continua să alocăm resurse financiare

Măsurile întreprinse de Guvern în susținerea ramurii agricole, dar și soluțiile optime pentru problemele din acest domeniu au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu agricultorii din raionul Căușeni.

"Șeful Executivului subliniază importanța suportului financiar pentru fermierii afectați de calamitățile naturale în sudul Republicii Moldova și necesitatea accesării programelor de investiții pe termen lung în alte domenii, cum ar fi zootehnia sau sectorul vinicol, pentru a counteracta impactul negativ al schimbărilor climatice."

@Guguta.com

Șeful Executivului s-a referit la acțiunile întreprinse recent de autorități pentru a ajuta financiar fermierii afectați de calamitățile naturale, înregistrate în 2022 și 2023, în zona de sud a Republicii Moldova.

„Vom continua să identificăm și să alocăm resurse financiare suplimentare pentru sectorul agricol. Din păcate, schimbările climatice afectează producătorii de cereale, în special pe cei din zona de sud. Guvernul acordă sprijin, însă în noile condiții trebuie să ne reorientăm și să accesăm programe care au ca scop investiții pe termen lung în alte domenii, cum ar fi: cel zootehnic sau sectorul vinicol. Aceste programe ne vor ajuta să ieșim din cercul vicios subvenții-cereale-export”, a spus Dorin Recean.

Un alt subiect de discuție a ținut de acțiunile imediate ale executivului în suportul concret al producătorilor de cereale din Republica Moldova. Mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme financiare de 3-5 ani de zile, încă înainte de începutul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

 

„Știm care sunt problemele producătorilor de cereale. Le vom rezolva gradual și vom continua să-i ajutăm țintit pe toți cei care au nevoie de suport. Comisia instituită în toamnă a examinat deja 100 de cereri ale agricultorilor afectați de secetă, care au acumulat datorii la creditori. Astfel, 14 producători de cereale vor primi reeșalonări. Comisia înregistrează în continuare cereri și apeluri din partea producătorilor de cereale. Continuăm dialogul pe toate platformele disponibile, prin intermediul Ministerului Agriculturii, Camerei de Comerț și Industrie, inclusiv cu prietenii noștri din România și Uniunea Europeană”, a mai spus Recean.

De asemenea, premierul i-a îndemnat pe producătorii de cereale să-și asigure activitatea și să beneficieze de programele de stat care acoperă până la 70% din polițele de asigurare.

Share: