Castorii conduc la eliberarea de metan și încălzirea Arcticii, spun oamenii de știință. Creșterea temperaturilor a determinat un aflux masiv de castori în Alaska și nordul Canadei, care acum distrug mediul și contribuie devastator la schimbările climatice, la rândul lor. Rozătoarele fac prăpăd în tundra arctică.

"Cursul de apă din vestul Alaskăi este acum un lanț de pete negre, un iaz mare după altul, marcând o transformare impulsionată de castorii nord-americani. Numărul iazurilor create de castori s-a dublat în ultimii 20 de ani, ajungând la cel puțin 12.000. Această schimbare este o consecință neașteptată a încălzirii globale și are un impact semnificativ asupra comunităților locale și a peisajului."

@Guguta.com

Cursul de apă care traversează vestul Alaskăi nu a mai arătat niciodată așa. Într-o fotografie aeriană din anii 1980, apa curgea prin tundră subțire ca firul de ață.

Astăzi, în imaginile din satelit, apare ca un șir de pete negre: un iaz mare după altul, la zeci de metri unul de celălalt. Este o transformare care are loc în Arctica, rezultatul ingineriei peisagistice fiind la o scară impresionantă. Dar acesta nu este un efort uman de a remodela lumea.

Este opera castorului nord-american și nu există niciun semn că se va opri. În cazul în care rozătoarele făceau incursiuni minore, cercetătorii nu ar fi observat niciodată schimbările și nu ar fi făcut conexiunile cu degajările de metan. Dar animalele vin din ce în ce mai mult, împingând spre noi teritorii.

Numărul total de animale este departe de a fi clar, dar iazurile pe care le creează sunt greu de ratat: numai în tundra arctică din Alaska, numărul iazurilor făcute de castori pe pârâie s-a dublat, ajungând la cel puțin 12.000 în ultimii 20 de ani. „Ceea ce se întâmplă aici se întâmplă la scară uriașă”, spune Ken Tape, un ecologist la Universitatea din Alaska, Fairbanks, care urmărește afluxul de castori în peisajul din nord.

„Cartografierea, care este în desfășurare chiar acum, arată că întreaga zonă, versantul nordic din Alaska, va fi colonizată de castori până în 2100.”

Creșterea în dimensiuni a castorilor, unul poate cântări până la 45 kg, urmează eșecului de a-i prinde în capcane și încălzirii unui peisaj care s-a dovedit cândva prea sumbru pentru ocupare. Încălzirea globală a determinat înmulțirea arbuștilor în tundra arctică; iarna aspră este mai scurtă și există mai multă apă care curge liber în lunile cele mai reci. În loc să doboare copaci pentru barajele lor, castorii construiesc din arbuștii din jur, creând iazuri adânci în care să-și construiască adăposturi.

Noii sosiți provoacă multe perturbări. Pentru unele comunități, râurile și pârâiele sunt drumuri, iar barajele constituie bariere rutiere eficiente.

Pe măsură ce structurile se înmulțesc, mai mult teren este inundat și poate fi mai puțină apă dulce de băut în aval. Dar există și alte efecte, mai puțin vizibile. Animalele participă la o buclă de feedback: schimbările climatice deschid peisajul castorilor, ale căror iazuri conduc la o încălzire suplimentară, ceea ce atrage și mai mulți camarazi.