Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

UE oferă Moldovei două milioane de euro pentru reformarea pieței muncii

Uniunea Europeană și Organizația Internațională a Muncii (OIM) oferă două milioane de euro pentru reformarea și dezvoltarea pieței muncii din Republica Moldova. Mai exact, cu ajutorul finanţării urmează să fie reformate instituţiile cheie din domeniu.

"Proiectul „Suportul UE pentru o piață a muncii mai incluzivă în Republica Moldova”, lansat recent, își propune să diversifice serviciile și programele de ocupare a forței de muncă, să îmbunătățească condițiile de muncă și să protejeze drepturile lucrătorilor. Având în vedere că Moldova se pregătește să adere la UE, această inițiativă marchează un pas semnificativ în stimularea pieței muncii și a sistemelor de protecție socială din țară."

@Guguta.com

Astfel, la Chişinău a fost lansat proiectul „Suportul UE pentru o piață a muncii mai incluzivă în Republica Moldova”, implementat de Organizația Internațională a Muncii (OIM) și va fi implementat timp de doi ani şi îşi propune să îmbunătățească accesul la oportunități mai bune de angajare în R. Moldova, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md. Potrivit lui Alexei Buzu, doar timp de câteva luni după reformarea Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) au fost identificate 365 de cazuri de muncă nedeclarată și a legalizat peste 80 % din cazuri, față de o medie de 40 de cazuri într-o perioadă similară din ultimii cinci ani. „În 2023, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a încadrat în muncă peste 11.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și a oferit consiliere profesională la peste 16.000 de persoane, majoritatea elevi și studenți. Aș vrea să le mulțumesc partenerilor noștri de dezvoltare de la Comisia Europeană și de Organizația Internațională a Muncii, cu sprijinul cărora am demarat aceste reforme și continuăm să le implementăm și să obținem progrese vizibile pentru cetățenii noștri”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale. Unul din obiectivele Proiectului este creșterea performanțelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în domeniul combaterii excluziunii de pe piața muncii. Așadar, proiectul lansat va include diversificarea serviciilor și programelor de ocupare a forței de muncă; extinderea furnizării de servicii personalizate; îmbunătățirea sistemului de management al performanței și îmbunătățirea sistemului de formare internă pentru personalul ANOFM. „Întrucât Moldova se pregătește să adere la UE, aceasta este o oportunitate considerabilă de a stimula piața muncii și sistemele de protecție socială. În cele din urmă, sursa de bunăstare a Republicii Moldova este reprezentată de oamenii săi: prin investiții în competențele acestora, prin crearea de locuri de muncă de calitate și prin combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, se obține un câștig reciproc: pentru incluziunea socială și pentru economie. Sunt mândru să lansez astăzi noul proiect UE-OIM împreună cu DG Houngbo al OIM, pentru a îmbunătăți perspectivele de angajare și a transforma Moldova într-o țară mai incluzivă și mai prosperă, înainte de aderarea la UE”, a declarat Comisarul European pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, aflat la Chișinău. Un alt obiectiv al inițiativei este îmbunătățirea condițiilor de muncă și protejarea drepturilor lucrătorilor, revizuirea cadrului juridic și a politicilor interne; planificarea strategică a vizitelor de inspecție; îmbunătățirea sistemului de formare pentru personalul ISM; modernizarea procedurilor ISM și a sistemului informațional; colaborarea strânsă cu partenerii sociali, precum și furnizarea de sprijin material. Organizația Internațională a Muncii promite să ofere sprijinul necesar, în materie de advocacy, asistență tehnică, metodologii și instrumente relevante pentru a se asigura realizarea acestui scop. „Am venit pentru a doua oară în Moldova pentru a reafirma constituenților noștri tripartiți că OIM este ferm angajată să colaboreze cu ei pentru a îmbunătăți accesul la oportunități de angajare mai multe și mai bune, construind o piață a muncii incluzivă și echitabilă. Aș dori să mulțumesc Comisiei Europene pentru suportul acordat în obiectivul nostru comun de a promova munca în condiții decente în Moldova”, a declarat Directorul General al OIM, Gilbert F. Houngbo. Potrivit statisticilor, aproape 30% dintre tinerii din Moldova nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională, rata de participare a femeilor pe piața forței de muncă este de peste 40%, iar persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți în a găsi și menține locuri de muncă și a se bucura de tratamente echitabile.

Share: