Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Votul SUA pentru Kiev, crucial pentru R. Moldova? Declarațiile lui Pașa

Prin deblocarea ajutorului militar pentru Ucraina, SUA a redeschis lupta împotriva avansării regimurilor dictatoriale, ce provoacă războaie.

"Implementarea pachetului de susținere american pentru Ucraina reprezintă un semnal puternic de descurajare a acțiunilor agresive și o susținere a democrației în regiune. Această decizie nu numai că oferă asistență crucială Ucrainei în lupta ei pentru suveranitate, dar aduce speranțe și securitate mai mare pentru vecinii săi, inclusiv Republica Moldova", a declarat Valeriu Pașa, președintele WatchDog.md.

@Guguta.com

Declarația îi aparține președintelui WatchDog.md, Valeriu Pașa, potrivit căruia aprobarea pachetului american de susținere a Kievului înseamnă că Republica Moldova poate fi mai sigură că Ucraina va rezista și armata putinistă va rămâne departe de frontierele noastre, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md „Este o victorie a democrației care totuși poate fi funcțională și să nu permită victoria dictaturii. Cei care vor război vor înțelege din nou că nu vor putea obține nimic prin așa metodă”, a declarat Pașa. Valeriu Pașa a evidențiat și că Congresul SUA a deschis calea pentru exproprierea averilor rusești în favoarea Ucrainei.  „Morala și valorile libertății umane sunt puse peste interesele meschine. O decizie grea, dar una etică. După balamucul de câteva luni generat de blocajul din parlamentul american, se pare că elita politică de la Washington s-a luat în mâini și s-a apucat să salveze poziția de lider al lumii libere deținută de SUA. Democrația poate fi greoaie, dar până la urmă livrează”, a punctat Pașa. Știri.md amintește că Camera Reprezentanților din SUA a votat sâmbătă, după luni de întârziere, deblocarea ajutorului militar de 60,84 de miliarde de dolari pentru Ucraina, într-un moment aproape dramatic pentru forțele Kievului, care se confruntă cu o criză de muniție și arme și pierd teren pe câmpul de luptă în fața Rusiei. La scurt timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că pachetul de ajutor de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat sâmbătă în Congresul american, după luni de blocaj, va „salva mii și mii de vieți”.

Share: